Come again?

Din nou… O melodie, destule poze, multe amintiri, nenumarate ganduri si infinite reprezentari. Reprezentari vagi si departate. Ascult o melodie ciudata, in sensul ca nu am mai ascultat-o pana acum si anume  Vaya con Dios – Don’t cry for Louie.

Nu stiu de ce, dar melodia asta impreuna cu multele poze pe care le tot vad, fie in minte, fie pe desktop, m-au facut sa vreau sa scriu. Efectiv sa scriu, nu doar sa ma visez scriind.

De ce scriu acum? Pentru ca mi-e dor… Si nu stiu daca va citi cineva asta. Nici nu cred ca ma intereseaza in momentul asta. Vreau doar sa scriu. Si vreau sa zic ca mi-am adus aminte de multe lucruri… De vise, de asteptari, de prietenii, de discutii, de certuri, de despartiri, de reveniri, de maturizare. De multe, intr-un singur cuvant.

Stiu ca n-am niciun inteles. Nici nu vreau. Vreau sa-i seman modelului meu. Sa fiu cat de vaga pot, chiar daca altii ma vor putea citi intr-o clipa. Cel putin, pentru mine, voi scrie haotic si ma voi face ca nu inteleg.

Regret ca n-am fost altfel… Ca n-am fost o persoana nepasatoare, o fiinta care sa le dea pe toate la o parte usor, fara nicio durere, fara sa priveasca macar inapoi. Folosesc trecutul pentru ca stiu ca acum e cam prea tarzior sa ma mai schimb in ceea ce priveste partea asta a firii mele. Si, oricat ar vrea “unghia mea ingereasca” daca o pot numi asa, sa ma schimbe si sa-mi spuna ca pot fi individualista si n-am nevoie de nimeni si de nimic, nu pot fi ca ea. Imi pare rau micule Arghezi, se pare ca nu voi o creatie reusita a ta, voi fi doar eu.

Cu toate astea, imi place sa depind de ceilalti. Imi place sa depind de ei, de voi, de inimile voastre, de problemele voastre, de fericirea voastra, de dragostea pe care mi-o oferiti sau nu… Ma faceti sa sufar atat de tare uneori dar apoi observ cu stupoare ca va iubesc, poate chiar mai mult decat inainte. Sunt lutul vostru, iar voi ati facut, faceti si mereu, MEREU, veti face ceea ce vreti din el…. Dupa cum va convine, normal….

Unii veti desena aripile unor visuri care au devenit cenusa, altii veti crea prietenul cu care vreti sa impartasiti ultima prostioara pe care ati facut-o stiind ca va deveni parte componenta a amandurora, pe viata; unii veti face din lut umarul pe care aveti nevoie sa plangeti la un moment dat, altii, jumatatea de care aveti nevoie neconditionat. Dar nu ma deranjeaza.. Nu ma mai deranjeaza pentru ca sunt eu. Pur si simplu eu, nu e doar o masca a mea. Asa sunt, sunt o foaie alba dintr-un jurnal pentru fiecare nou-venit din viata mea. Sunt a doua sansa din viata voastra sau cel putin asta imi place sa cred…

Ma bucur ca am scris si ma bucur ca am vorbit din nou cu mine, cu eul meu interior. Stiti ce mi-a spus?

Ca va iubeste. Pe toti.

~ by Andra on 06/11/2011.

One Response to “Come again?”

  1. esti asa cum esti tu si te iubesc! >:D<

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: