Viata pe un peron….

O dupa-amiaza linistita…Apusul soarelui e aproape, cerul inrosit anunta nasterea noptii si ziua frumoasa ce va fi maine, vantul adie cand usor, cand puternic, oamenii merg linistiti fiecare cu gandurile sale, avand fete vesele, triste, obosite, palide sau radiind de fericire.

Eu, de asemenea, plec cu gandul meu inspre statie, asteptand pe cineva…51 trece in nemarginita lui graba pe langa mine. Ajung in statie, iau ceea ce aveam de luat si fac cativa pasi spre locul unde se opreste de obicei autobuzul meu. Trebuie sa ajung in gara. In mintea mea idei, ganduri se zbat nelinistite in timp ce trupul meu inghetat de aerul rece, dar pur, asteapta venirea autobuzului. Ajung in gara, rezolv ce am de rezolvat si, deodata, in mintea mea rasare un nou gand : ‘’ Ce ar fi daca as merge intr-o plimbare cu 51 ? ’’. Nu am stat mult pe ganduri. M-am indreptat spre el, am urcat si…am asteptat cuminte plecarea lui. A plecat.

De ce viata unui om e o calatorie? Pentru ca desi nu observam din cauza fugii noastre continue si cotidiene, simpla calatorie intr-un autobuz e de fapt, viata noastra. Cum ? Prin simplul fapt ca pornim dintr-un loc si ajungem in altul. Asa e si in viata, nu ? Ne nastem (inceputul calatoriei) , copilarim, ne maturizam, ne formam o familie, ne realizam pe toate planurile, transmitem copiilor valorile si normele morale ale societatii, precum si pe cele personale, imbatranim, dam din nou in mintea copiilor (de data asta intentionat, fiind bunici) si intr-un final murim (incheierea calatoriei). Toate acestea intr-un caz fericit, ideal. Ideea este ca asa e si calatoria cu un autobuz, te urci intr-o statie, parcurgi un anumit traseu si cobori, intr-alta statie.

Sa revin la propria-mi calatorie. Am urcat in 51, m-am asezat pe locul meu dintotdeauna si am asteptat plecarea. Autobuzul a plecat, iar eu, neavand de data aceasta castile, m-am hotarat sa fiu putin mai atenta la ceea ce ma inconjoara. Asa am ajuns la conluzia ca viata se aseamana cu o calatorie pe autobuz….

Pornesti dintr-un loc aglomerat, cu strazi late si forfota mare. Cam asa e si la nastere, nu ? Cand ne nastem, toata lumea e in jurul nostru, se agita, se bucura, chipurile lor exprima multe stari de spirit. Pe parcusul calatoriei, tot strazi mari, aglomerate, ocupate vedem, insa pe masura ce ne indreptam spre capatul liniei, strada se ingusteaza, ajunge sa aiba un singur sens chiar. Ei, nu se intampla asa si in viata ? Cat suntem tineri si ne petrecem viata in tihna, dupa bunul plac, viata e la fel : aglomerata si ocupata, dar pe masura ce ajungem la batranete ne mai lasa un cunoscut, un prieten, un prieten foarte drag, pana si persoana iubita la un moment dat, astfel ca intr-un fel ajungem cam singuri la sfarsitul vietii, intocmai ca straduta ingusta ce se indreapta spre capatul de linie.

Calatoria pe autobuz e, intr-un fel sau altul, batrana din Moara cu noroc ce prezice intamplarile viitoare. In drum intalnesti multe dintre aparitiile principale, secundare sau episodice din viata cotidiana. Intalnesti biserici sau cimitire, parcuri sau parcari, gradinite, scoli, licee si facultati, intalnesti intersectii, drumuri cu sens unic sau drumuri interzise.

Biserica poate reprezenta multe momente din viata noastra : botezul, casnicia, moartea sau simplul refugiu, unde oamenii isi gasesc alinarea. Cimitirul sau magazinul de pompe funebre te duce cu gandul, inevitabil, la moarte, la faptul ca toti ajungem acolo intr-un final si ca asta e soarta noastra fiind pamanteni. Astfel, intr-o calatorie poti vedea fericirea unor tineri ce tocmai si-au unit destinele si se bucura alaturi de prietenii si familia lor pe de-o parte, iar pe de alta, tristetea si durerea unor oameni ce si-au pierdut amicul, prietenul din copilarie, confidentul, tatal sau sotul. Din aceasta cauza spun ca cele doua (viata si calatoria) sunt asemanatoare, pentru ca in viata te lovesti de aceste momente.

Parcurile te duc cu gandul la fericirea copilului care il descopera, care sare vesel si nu are nici cea mai mica grija pe cap, la momentul in care te plimbi pe aleile lui, incercand sa scapi de stresul chinuitor, de gandurile ce nu-s pasnice, incercand sa te relaxezi si sa uiti pentru un moment de restul lumii sau la plimbarile pe care le faci la batranete cu nepotii, incercand sa mai simti acea fericirie din copilarie, incercand sa-ti recapeti tineretea si vitalitatea. Parcarile te duc cu gandul la omul care ia o pauza si abandoneaza, temporar, cursul activ al vietii.

Dupa cum am spus, pe drum intalnesti gradinite, scoli, licee sau facultati. Acestea fac parte, de asemenea, din viata oricarui om. Esti mic, mergi la gradinita, mai cresti putin ajungi la scoala, iti faci prieteni, incepi sa te formezi, trece perioada scolii ajungi la liceu. Aici cunosti oameni noi, suferi durerea sau bucuria de a te fi despartit de niste persoane care ti-au fost alaturi timp de 8 ani, ai parte de noi experiente, legi noi prietenii si formarea ta ia sfarsit. Dupa un timp, daca vrei sau nu, ajungi la o facultate, unde te desavarsesti in totalitate as putea spune, ca om. Practic, aceasta calatorie iti arata etapele formarii tale cu mult inainte de a trece efectiv prin ele.

Drumurile pe care le vezi prin geamul autobuzului sunt multiple : intersectii, strazi largi, strazi inguste, cu sens unic, strazi ce au semnul interzis sau sensuri giratorii. Stiu ca poate acum ajung intr-o zona cu care multi n-ar vrea sa aiba vreo treaba sau cel putin nu si atunci cand citesc un articol, insa eu am descoperit ca si acestea au o legatura cu noi, cu viata noastra, cu firul pe care aceasta il urmeaza. Strazile largi, cu multe benzi, cu ambele sensuri te duc cu gandul la faptul ca omul este liber si poate alege; cele cu sens unic te duc cu gandul la faptul ca alegerile, cateodata, sunt constranse si indrumate spre o anumita cale ; intersectiile duc cu gandul la momentele in care ne intersectam cu anumiti oameni, placuti sau nu, chiar si cu acea persoana cu care ne vom uni destinul, la un moment dat ; sensurile giratorii ma fac sa ma gandesc la acele dati cand trebuie sa oferi prioritate altora, cand ajungi sa nu mai contezi tu, ci ceea ce simt si gandesc altii, cand ceea ce vor altii pentru tine este mai important decat propria ta vointa, dar ma fac sa ma gandesc si la acele momente cand cu indrazneala impui ideile tale, opiniile sau iti dai seama ca nu esti mai prejos ca altii si realizezi ca si tu esti important si contezi.

De asemenea, cum calatoresti sau scopul calatoriei in sine are o mica asemanare cu viata. Daca te asezi pe un scaun si mergi practic cu spatele, in momentul in care te muti pe un alt scaun si mergi cu fata esti putin ametit. Cam asa se intampla si in viata, cand mergi pe un anumit drum, crezand ca acela este cel bun, iar cineva te avertizeaza ca de fapt nu este si incerci sa-ti schimbi drumul devii un timp confuz, fara sa mai stii ce vrei. Atunci cand te trezesti de dimineata si alergi sa-ti prinzi autobuzul pentru ca intarzii la serviciu sau la scoala, ai un anumit gand, un anumit sentiment si tot acolo iti e mintea, esti incordat, grabit, incruntat, asteptand sa ajungi la destinatie, sa-ti indeplinesti sarcinile si astfel sa se mai incheie o zi. Dar cum e atunci cand mergi linistit, relaxat, intr-o plimbare cu autobuzul ? Cand nu e nicio graba, cand mergi sa-ti vizitezi un prieten sau doar vrei sa mai vezi orasul. Asa e si in viata, sunt momente in care ne grabim fara sa vedem ceea ce e in jurul nostru, fara sa observam niste lucruri atat de evidente, pline de viata si culoare, dar sunt si momente de maxima relaxare, cand nicio problema nu te apasa, niciun gand nu-ti transforma linistea intr-o furtuna ce nu are de gand sa ia sfarsit. Cum am spus mai sus, omul are in viata posibilitatea de a alege, iar asta, printr-o analogie, o regasim si in banalele calatorii cu autobuzul : in functie de drumul pe care il ai de facut sau de plimbarea pe care vrei sa o faci iti alegi autobuzul ideal, nu-i asa ? Ma gandeam ca pana si cat traieste omul putem asemana cu aceste calatorii : fiecare om are destinatia sa, unul poate cobori la Onix, altul la Mircea cel Batran , altul la Faget, depinde de fiecare. Eu, de exemplu, in aceasta calatorie, m-am urcat la Faget si am coborat tot aici, facand traseul complet al lui 51.

Evident, fiecare calatorie are si finalul ei. Spre deosebire de alte dati, acum, am coborat din 51 cu toate aceste idei expuse mai sus, de fapt, navalita de toate aceste fraze pe care abia asteptam sa le astern pe o foaie, chiar si una electronica. In momentul sosirii mele era deja seara. Intunericul musca din fiecare, toti se grabeau sa ajunga unde era nevoie de ei. E seara, momentul reintregirii familiei, momentul in care fiecare dintre noi se aseaza in pat impreuna cu gandurile, temerile, bucuriile si realizarile sale pe ziua respectiva. Eu am venit cu aceasta cugetare…….

Credits : Sinzz

P.S. Thanks 4 the photos😀

~ by Andra on 22/02/2010.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: