“You trust me? I trust you”

ÎNCRÉDERE s.f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritate a cuiva; credință. ♢ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. 1. (pop.) crezare, crezământ, (fig.) credit.  2. (livr.) confiență, (înv.) credință.  3. nădejde, siguranță.  4. optimism.


Oare de ce e atat de greu sa exprimam ceea ce simtim cu adevarat? Oare de ce e atat de greu sa nu ne incredem in cele mai apropiate fiinte de sufletul nostru? Oare de ce e atat de usor sa avem cateodata incredere oarba? De ce? De ce nu ne putem da seama cand si cui sa acordam si nu increderea noastra, poate cel mai de pret lucru, poate cea mai insemnata dovada de respect si apreciere cuiva?

De ce trebuie sa ne descarcam pe lumea din jurul nostru, cand ea nu e vinovata cu nimic ca noi, muritori, pacatosi, fiinte sortite greselii, comitem imprudente majore? De ce trebuie sa ranim? Ranim chiar si atunci cand suntem sinceri, dar si atunci cand ascundem. Totusi, cred ca atunci cand marturisim, cand scapam de gandul care musca mereu din noi, atunci revenim la normal, redevenim noi, fiintele rationale, capabile sa discearna intre un gand plauzibil si unul pe care nici macar noi nu-l credem, dar ni-l imaginam ca sa ne calmam constiinta incarcata si ca sa ne hranim ura, furia, nebunia, pentru ca altfel n-am putea suprvietui.

De ce unii pot spune “Da, am gresit. Stiu ca era sa calc mai mult decat pe langa, stiu ca te ranesc spunand asta, dar sper sa ma intelegi pentru ca, vreau sa stii, mi-ar fi parut extrem de rau sa o fi facut. Tocmai de aceea n-am facut-o; am realizat la timp cat de mult te iubesc si nu vreau sa te pierd doar pentru ca un gand, o nebunie a fost mai puternica decat caracterul meu, decat adevarata mea persoana…” riscand sa piarda persoana cea mai importanta in viata lor? Tocmai pentru ca au incredere in persoana pe care au ales-o sa le fie mereu aproape, tocmai pentru ca se asteapta la un raspuns de genul “Stiu, nu e nimic. Bine ca nu ai facut-o, bine ca ai realizat la timp si, daca totusi ai fi calcat stramb, ar fi fost pacatul tau si ar fi fost minciuna ta atunci cand imi spuneai ca ma iubesti. Sa stii ca te iubesc si…iti multumesc ca ai avut incredere in mine si mi-ai spus asta.”.

Eu consider ca atunci cand spui “Te iubesc” esti constient de toate implicatiile sale, desi cred ca nimeni nu sta sa analizeze consecintele rostirii acestor cuvinte. Totusi, sunt de parere ca odata ce i-ai spus cuiva “Te iubesc” e ca si cum i-ai spune “Am incredere in tine”, cu toate ca nu e bine sa te arunci cu totul. Se presupune ca ti-ai ales persoana pe care si interiorul tau, al saselea simt al tau (exista, desi nu se face simtit de cele mai multe ori) a aprobat-o, asadar ar trebui sa-ti pui cea mai mare incredere in ea (persoana). De ce omul se chinuie si isi chinuie propria constiinta? De ce omul trebuie mereu sa se complice? Cred ca era adevarat ce am auzit odata “Daca totul ar fi perfect, ne-am plictisi. Daca totul ar fi simplu, n-am mai avea un rost pe pamantul asta.”. Intr-adevar, din moment ce ne complicam atat, din moment ce capul nostru tese singur intrigi, normal ca singuri ne complicam existenta si nu celalalt, nu parintii, nu societatea, nu Universul, nu Dumnezeu, ci noi insine ne facem viata un infern. Normal ca viata e un calvar atunci cand nu putem gasi sprijin in acea unica persoana, iar asta nu pentru ca nu ne-ar oferi sprijinul, ci pentru ca tot noi il refuzam.

De ce trebuie sa ne simtim stapani pe tot ceea ce atingem, pe tot ceea ce interactioneaza cu noi? De ce nu putem intelege ca doi oameni pot foarte bine convietui fara sa se posede unul pe celalalt? Nu, noi trebuie sa ne simtim stapani, trebuie sa avem bine batatorit drumul inainte de a pasi pe el, pentru ca daca n-ar fi un teren sigur, ne-am pierde, iar omului de asta cred ca ii e cel mai frica (dupa singuratate) : sa nu se simta sigur, sa nu se simta domn peste tot si toate. Da, inteleg, orice om are nevoie de acea doza de incredere in fortele proprii, insa de aici si pana la a ne crede posesori ai unei alte fiinte e lung drum. Un drum extrem de lung, plini de spini, foarte inselator. A incerca sa pui stapanire pe cineva, fara masura, e cea mai mare greseala, cred eu, pentru ca odata si-odata, omul ala se va satura de atata subjugare, de atata presiune, de atatea reguli, care ajung sa i se para absurde si realizeaza “Da’ eu de ce stau si indur?”. Cu-adevarat, de ce stam si induram? Induram pentru ca iubim, induram pentru ca intr-o anumita masura ne lasam condusi, insa pana cand? Totul are o limita, iar aceasta este un fapt cunoscut. Nu spun ca eu nu as fi cateodata posesiva, dar incerc sa-mi dau seama de limite pentru ca stiu ce risc altfel si, la drept vorbind, prefer sa pastrez lesa pentru un animalut, nu pentru un om, decat sa pierd ce pretuiesc.

Trebuie sa invatam sa ne dam seama cand gresim, cand devenim posesivi, cand nu avem incredere. In umila mea opinie (cum ar spune cineva), cred ca increderea este totul. Asta, bineinteles, daca vrei ca totul sa fie bine si pentru tine si pentru cel de langa tine. Sa-ti fie tie bine, atat fizic, cat si psihic. Sa te simti sigur, sa te simti bine chiar daca nu ai control total asupra celuilalt. Nu zice nimeni sa nu te ingrijorezi ca e normal, la urma urmei, insa nu depasi linia asta, caci de-aici incolo, drumul nu mai e inselator, e de-a dreptul periculos, prapastios si mortal. Cineva mi-a spus odata “Eu merg pe principiul <Nu ma comanzi, nu te comand>”, insa mi se pare putin cam prea radical. Mai degraba “Da, nu te comand, insa nu profita de increderea pe care ti-o ofer!”….

Probabil despre profitat voi vorbi cu alta ocazie….

Oamenii nu sunt perfecti, e normal si-mi dau seama de asta, insa trebuie sa intelegem ca fiecare dintre noi are un caracter, o personalitate, o minte, o mentalitate, un mod distinct de a reactiona si ca nu e normal sa calcam toate acestea in picioare. Suntem oameni, de aceea gresim nu? What was like that old Romanian saying? “A gresi e omeneste. A persevera in greseala e diavoleste.”

Well, keep this in mind and try not to lose your composure, if you really don’t want to lose that ONE, special person!!

Kisses

XOXO

~ by Andra on 12/01/2010.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: